Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Steluța Cătăniciu: Consultările de la Cotroceni s-au soldat cu un mare eșec

Deputatul umanist Steluța Cătăniciu a vorbit despre consultările de la Cotroceni cu partidele politice, care nu au dat niciun rezultat, așa cum era de asteptat. Deputatul PPU crede că propunerea făcute de USR pentru premier, Dacian Cioloș, este una „neserioasă”, în condițiile în care acesta a mai condus un guvern, fără nicio performanță.

Planuri ambițioase pentru PPU (social-liberal) Timiș

În data de 09.10.2021, la sediul Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) al Filialei Timiș, a avut loc ședința Biroului Executiv, la care au participat vicepreședintele PPU-SL, Maria Grapini, coordonator zonal, împreună cu dl. Ioan Urda, Președintele interimar PPU-SL filiala Timiș, impreuna cu ceilalți membrii ai Biroului Exexcutiv PPU-SL filiala Timiș.

Europarlamentarul Maria Grapini, intervenție tranșantă în PE, în fața președinției slovene a Consiliului UE: Susținerea IMM-urilor și nefragmentarea Pieței Interne trebuie să devină priorități!

Europarlamentarul PPU(social-liberal), Maria Grapini, vicepreședinte al comisiei pentru piața internă, a militat, în intervenția sa din PE, în fața președinției slovene a Consiliului UE, pentru susținerea IMM-urilor și identificarea unor soluții concrete care să conducă la nefragmentarea Pieței Interne.