


Steluța Cătăniciu, deputat PPU (social-liberal), consideră că președintele Iohannis ar putea măcar să încerce să soluționeze criza politică pe care a provocat-o, în loc să demonstreze preocupări pentru lucruri care nu au legătură cu românii.

Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte al PPU (social-liberal), a făcut un apel către autorități, pentru a-i ajuta pe locatarii unui bloc din Capitală, care trăiesc în frig și întuneric.

Ana Loredana Predescu, la dezbaterea din Camera Deputaților pentru adoptarea „Schemei de sprijin” pentru facturile la utilități a propus și revizuirea modului de calcul al facturilor la energie. „Modul de calcul al facturilor la energie trebuie revizuit ca parte a pachetului de măsuri pentru sprijinirea consumatorilor casnici. În cadrul dezbaterii parlamentare asupra Legii privind plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, am intervenit și am adus în atenția ministrului interimar al Energiei, domnul Virgil Popescu, încă o problemă care, dincolo de creșterea prețurilor la gaze și energie electrică, aruncă mulți consumatorii casnici în zona consumatorilor vulnerabili, respectiv, modul de calcul al facturilor la energie prin procedurile de regularizare sau estimare a consumului, neexistând o practică unitară în rândul furnizorilor”, a spus Ana Loredana Predescu.

Deputatul umanist Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PPU (social-liberal), le-a cerut celor din fruntea statului să își concentreze atenția asupra problemelor cu care se confruntă românilor, amintind că deja este târziu și trebuie adoptate măsuri urgente în mai multe domenii.

Cei mai importanți actori politici trebuie să dea dovadă de responsabilitate, spune Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte al PPU (social-liberal).

Europarlamentarul umanist Maria Grapini a acuzat că deciziile luate de autoritățile din România contravin flagrant unor prevederi ale regulamentelor europene.