La o analiză riguroasă a modalităţii în care statele din Uniunea Europeană s-au raportat la criza generată de pandemia de coronavirus, putem delimita trei etape distincte:
O primă etapă, de îngrijorare generală moderată, în care variantele de răspuns la provocările pandemiei s-au evaluat, în principal, la nivelul principalelor instituţii europene. A fost o fază a analizei, a proiectelor, fără acţiuni concrete semnificative.
O a doua etapă, de îngrijorare acută, în care deciziile “au coborât” la nivel naţional. Sub presiunea imediată exercitată asupra propriului sistem sanitar şi sub ameninţarea unei penuri alimentare incontrolabile, statele au adoptat măsuri specifice cu un evident şi legitim caracter protecţionist.
O a treia etapă, în care, pe fondul unei relaxări prudente, se tinde către un echilibru între abordările naţionale şi cele comunitare. Proiectele coordonate de la Bruxelles se “împletesc” cu politicile specifice ale fiecărui stat membru.
Din întreg acest parcurs putem extrage cel puţin două concluzii:
- Europa Unită rămâne, înainte de toate, o familie a naţiunilor.
- Forţa Uniunii Europene, capacitatea sa de reacţie rapidă în faţa provocărilor majore, este direct proporţională cu forţa naţiunilor care o compun.
În acest context, devine absolut evident că, pentru a-şi întări poziţia pe plan continental şi pentru a contribui real la progresul Uniunii Europene, România trebuie să-şi consolideze semnificativ economia naţională, să-şi fructifice resursele interne şi să echilibreze balanţa comercială (raportul exporturi–importuri).
De altfel, aceasta este tendinţa la nivelul întregii Uniuni Europene. Într-o analiză publicată la începutul lunii mai în politico.eu, preluată amplu şi de unele site-uri din România, sunt menţionate anumite măsuri de “protecţionism” aplicate de numeroase state europene. Miniştri şi înalţi oficiali din Franţa, Marea Britanie, Polonia, Austria sau Grecia susţin, în variate forme, necesitatea unui “patriotism alimentar”!
Există voci care văd o vulnerabilizare a Uniunii Europene prin astfel de abordări. Consider că un asemenea risc este aparent. În realitate, observ că se conturează două planuri distincte şi complementare:
- pe de o parte, este firesc şi oportun ca nevoile de bază (alimente, medicamente) să fie asigurate, prioritar, din resurse locale (mai uşor de fructificat şi securizat în momente de criză);
- pe de altă parte, este indiscutabil ca o economie europeană integrată şi o abordare politică unitară, bazată pe valori şi principii comune, reprezintă drumul natural şi necesar al continentului nostru.
Mai concret, într-o paralelă din viaţa cotidiană, pentru a te întâlni cu prietenii şi a face împreună proiecte care schimbă lumea, ajută să ai asigurate, prin mijloace proprii, resursele elementare (alimente, medicamente).
Evident, trebuie evitate excesele! Patriotismul sănătos (necesar cultivării propriei identităţi) şi pragmatismul economic nu trebuie confundate cu naţionalismul, izolaţionismul sau alte erori similare care şi-au demonstrat de atâtea ori caracterul nociv. Dezvoltarea propriei naţiuni nu trebuie îndreptată împotriva celorlalte. Niciun stat nu poate rezista, pe termen lung, de unul singur.
Dar pentru a fi parte a progresului, pentru a deveni un furnizor de prosperitate şi stabilitate (nu doar un “asistat comunitar”), fiecare naţiune are responsabilitatea fructificării resurselor sale specifice.
Referindu-ne concret la propria ţară, consider că trebuie să evaluăm responsabil care sunt domeniile ce ne pot garanta succesul economic şi echilibrul social. Să ne întrebăm cinstit cum putem evita să fim mereu pe marginea prăpastiei, împrumutându-ne la costuri duble faţă de media pieţei, ameninţaţi cu ratinguri de ţară descurajante pentru investiţiile serioase. Să stabilim, concret şi riguros, ce facem pentru România.
În opinia mea, dezvoltarea noastră rapidă şi durabilă depinde de investiţia coerentă (indiferent de schimbari de guverne sau priorităţi politice conjuncturale) în două domenii fundamentale:
- agricultură – pe întreg traseul, de la producţie şi depozitare până la desfacere şi promovare;
- inovaţie, invenţie, cercetare aplicativă – pe scurt, fructificarea semnificativelor resurse naţionale de inteligenţă şi creativitate.