Doina Pârcălabu, liderul Departamentului pentru Muncă și Protecție Socială al PPU (social-liberal), a vorbit despre pensiile speciale și faptul că ar trebui găsită o formulă nediscriminatorie față de restul pensionarilor, cei care beneficiază doar de pensia pe bază de contributivitate.
„Pompierii români care au venit în țara noastră pentru a se lupta cu focul par să provină de pe o altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare.” – așa scrie presa greacă despre prezența pompierilor români acolo.
Gestul primarului Sectorului 1, de a nega toate evidențele, reprezintă un exemplu tipic pentru conducătorii de astăzi, crede Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal).
Creșterile de prețuri din ultima perioadă vor continua și asistăm la creșteri la toate categoriile, spune Dragoș Frumosu, liderul Departamentului pentru Industrie Alimentară al PPU (social-liberal). Acesta a explicat că una dintre cauze este și pasivitatea guvernanților, care nu iau nicio măsură pentru a atenua efectele creșterilor.
Umaniștii din Costești s-au mobilizat și au venit în ajutorul unei familii a cărei casă a fost distrusă de un incendiu. Alături de alți oameni de bine, aceștia o vor sprijini pe femeia care are și doi copii în întreținere să aibă un nou acoperiș deasupra capului.
Umaniștii hunedoreni au anunțat ieri, într-o conferință de presă, că vor să obțină, la următoarele alegeri locale 15 la sută din voturile hunedorenilor. Un scor foarte bun, care dacă va fi atins le va aduce multe locuri în administrația publică locală.
Deputata PPU (social-liberal), Ana Loredana Predescu, a comentat unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale momentului, în România, PRIDE-ul comunității LGBTQ+, cel care ar urma să se organizeze, în luna august, în Capitală, însă nu numai. Așadar, în opinia politicianului umanist, în momentul de față, la noi în țară s-ar pune mai mult accent pe comunitatea LGBTQ+ decât pe copii. „Aceasta era problema romanilor!!! Siguranta comunitatii LGBT!!!!”, a scris Ana Loredana Predescu, pe Facebook.
Cristian Popescu Piedone, primarul umanist al Sectorului 5 i-a premiat pe elevii de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” care au obținut nota maximă la examenul de bacalaureat.
O clădire impozantă, aflată în mijlocul orașului Sfântu Gheorghe, s-a transformat într-o ruină. A devenit un adevărat focar de infecție în jurul căruia, odată cu lăsarea serii, își fac veacul tot felul de persoane dubioase. Este vorba despre Casa de Cultură a Sindicatelor, o clădire din patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR).
