Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, s-a întâlnit cu umaniștii bistrițeni, alături de care a discutat diverse probleme organizatorice legate de strategia pentru anul electoral 2024.
Portul popular românesc, dincolo de frumusețea sa desăvârșită, reprezintă o importantă punte către trecutul nostru, spune Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.
„Frumosu, comuna suceveană al cărei nume se scrie, fir cu fir, pe pânza albă, cu vârful acului, de sute de ani!
România este o țară binecuvântată și valorile sale trebuie apărate, spune Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.
Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, s-a aflat în aceste zile în județele Neamț, Suceava, Iași și Botoșani, acolo unde s-a întâlnit cu colegii din PUSL, alături de care a discutat despre strategia electorală pentru 2024 și proiectele pe care umaniștii le propun.
