Un nou succes al europarlamentarului PUSL, Maria Grapini, în Parlamentul European. Raportul eurodeputatului Maria Grapini privind Regulamentul pentru etichetarea digitala a produselor fertilizante a fost votat în unanimitate, în Comisia pentru Piață Internă și Protecția Consumatorilor din Parlamentul European!
Cristian Popescu Piedone, primarul PUSL al Sectorului 5, a petrecut sfârșitul de săptămână printre oameni, într-una din piețele din sector.
„Împreună cu echipa pe care o am, dar și cu dumneavoastră, ne dorim ca la alegerile din iunie să avem o reprezentare mult mai mare, la nivel local și la nivel de județ. Am convingerea că putem finaliza, alături de partenerii noștri din PSD, ceea ce s-a început în 2020. Și aș vrea ca Piatra Neamț și județul Neamț să fie ce au fost odată din punct de vedere sportiv. Oamenii își doresc foarte mult acest lucru, județul Neamț a fost reprezentat cu cinste la nivel național și internațional”, a spus Amedeo Dulamă.
