Umanismul pragmatic este o doctrină originală, cu o identitate proprie, care propune un set de idei inovatoare, care se regăsește în cadrul mai amplu al social liberalismului. Foarte recentă, doctrina umanismului pragmatic reprezintă o nouă etapă a gândirii social liberale. Premisa social liberală capătă astfel o expresie modernă, mult mai actuală, care reflectă evoluția tehnologiei, prefacerile sociale ale începutului de mileniu.
Ceea ce trebuie subliniat, atunci când vine vorba despre umanismul pragmatic, este abordarea fundamental diferită de gândirea politică de până astăzi. Dacă până acum ideologiile erau preocupate exclusiv de identificarea unei destinații și a mijloacelor necesare acelei destinații, umanismul pragmatic pornește de la o riguroasă analiză a punctului de plecare. Adică a naturii umane. Soluțiile propuse, căile de urmat, devin astfel opțiuni raționale, aplicabile, nu doar enunțuri teoretice ale unor idealuri generoase, dar aflate, deseori, în contradicție cu natura umană.
Spre deosebire de alte doctrine, umanismul pragmatic nu propune revoluții, transformări sociale fundamentale, ci oferă soluții care să permită evoluția firească, naturală a societății.
Spre deosebire de toate celelalte ideologii politice, de la dreapta la stânga, Umanismul pragmatic este conceput pornind de la un minuțios studiu al naturii umane. Premisa originală, inovatoare a Umanismului pragmatic constă tocmai în legătura pe care o stabilește între datele profunde ale naturii umane și decizia politică. Identificând nevoile, aspirațiile și dorințele individuale, Umanismul pragmatic definește mecanisme concrete de aplicare ale ideilor social liberalismului.
Bunăstarea colectivă se află, din perspectiva Umanismului pragmatic, într-o strictă conexiune cu cea individuală. Iar bunăstarea are drept condiție fundamentală libertatea individuală, în toate formele sale de expresie: dreptul de liberă inițiativă, libertatea de expresie, libertatea religioasă ș.a.m.d. Conform doctrinei umanismului pragmatic, creația reprezintă atributul definitoriu al ființei umane, iar acest atribut nu poate fi exprimat, valorificat optim, decât cu respectarea condiției esențiale ale libertății individuale.
Ceea ce diferențiază Umanismul pragmatic în ansamblul social liberalismului este originalitatea abordării. Umanismul pragmatic nu este doar conceput plecând de la atenta studiere a naturii umane, dar susține necesitatea formulării deciziei politice ținând seama de datele esențiale ale acestui studiu.
Pornind de la condiția sine qua non a libertății ca esențială condiție a exercitării atributului creației, concepția umanismului pragmatic introduce ideea că doar creația poate fi sursa bunăstării. Valoarea creată – fie ea de ordin cultural, social sau economic – devine o sursă de bunăstare atât la nivel individual, cât și colectiv.
Rolul statului – în concepția umanismului pragmatic – este acela de a garanta și de a asigura exercițiul libertății, în toate formele sale de expresie. Intervenția statului, în această privință, este limitată. Iar această intervenție trebuie circumscrisă principiului respectării atributelor esențiale ale ființei umane, adică: Demnitate, Onoare, Curaj.
Un alt rol important al statului, din perspectiva umanismului pragmatic, este acela de a asigura echilibrul și coeziunea dintre cele trei categorii de cetățeni, așa cum sunt acestea identificate de această doctrină (creator-executiv-aflat în dificultate). Relația dinamică dintre cele trei verigi ale acestei triade fundamentale asigură echilibrul și coeziunea socială. Statului îi revine datoria de a asigura acest echilibru, de a se asigura că prosperitatea generată folosește întregului ansamblu social.
Evoluția social liberalismului a cunoscut mai multe direcții, nuanțări și modulări particulare, dictate de specificul local, de contextul istoric sau de cel cultural. Dacă în cazul SUA, social liberalismul a luat forma mișcării progresiste, în cazul statelor europene există o mare diversitate de nuanțe și abordări. Elementele de specificitate au generat abordări relativ diferite, soluții diverse, dictate de necesitatea de adaptare la cadrul social concret, particular.
Umanismul pragmatic vine cu o contribuție unificatoare, prin noua abordare propusă, aceea în care se pornește nu de la analiza cadrului social al unei anumite etape, al unui anumit moment, ci de la natura umană. Mizând nu pe fragilitatea contextului istoric, ci pe perenitatea naturii umane, Umanismul pragmatic permite o aplicare universală a ideilor cuprinse în trunchiul social liberalismului.
Daniel Bejan
Lider Departament Doctrina si Strategie