Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Grațiela Gavrilescu: În democrație, autoritatea se câștigă prin credibilitate, nu prin frică și dezbinare

Deputatul umanist Grațiela Gavrilescu a subliniat că dreptul la ocrotirea sănății este unul garantat de constituție, iar statul este obligat să îl respecte.

Am participat, astăzi, în calitate de membru al Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, la dezbaterea publică “SĂNĂTATE pentru Dâmbovița”, organizată, la Târgoviște, de Consiliul Județean Dâmbovița.
A fost una dintre cele mai aplicate și mai interesante dezbateri la care Comisia a fost invitată și sper ca, urmare acesteia, să vedem și rezultate.
Le mulțumesc pentru această oportunitate doamnei deputat Carmen Holban și domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița!
Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat de Constituție iar statul este direct responsabil pentru respectarea acestuia!
Nu cred că dacă guvernul și-ar fi luat în serios această atribuție, astăzi, valul IV COVID Delta ne-ar fi prins atât de nepregătiți:
– Fără medici și asistenți suficienți mai ales în ATI
– Cu personalul centrelor de vaccinare neplătit
– Cu o campanie de vaccinare eșuată
– Fără testare
– Cu anul școlar, din nou, sub semnul întrebării
– Cu cheltuieli enorme pentru materiale inutile sau necorespunzătoare calitativ…
– … dar fără medicamente strict necesare!
-ȘI, da, din nou cu afectarea asigurării serviciilor medicale pentru ceilalți pacienți, cronici sau nu, non-covid…
Și lista ar putea continua!
Suntem în al doisprezecelea ceas și factorii decidenți trebuie să demonstreze că sunt capabili să gestioneze criza sau să plece!
Cu coerență și transparență și nu după ureche și interese de grup, ca până acum!
Nu prin abuzuri!
În democrație, autoritatea se câștigă prin credibilitate, nu prin frică și dezbinare!
Cereți și urmați sfaturile specialiștilor recunoscuți!