Daniel Ionașcu, președintele executiv PPU (social-liberal), a reiterat cererea adresată guvernului, de a introduce testarea gratuită în masă, pentru toți românii. „Cerem Guvernului României să introducă testarea gratuită pentru toți cetățenii României! Având în vedere că Uniunea Europeană ne-a alocat 4 700 000 de Euro, bani pentru testarea populației gratuită, cei din Guvernul României trebuie să înțeleagă că noi i-am trimis pe ei la guvernare și că au obligația să acorde acest drept fiecărui cetățean român. Pentru că noi toți suntem România și categoric nu suntem supușii unor oameni pe care noi, prin încrederea cerută de ei, le-am dat demnitatea guvernării. Trebuie să se conformeze că ori fac ce trebuie ori vom aplica principiul: noi le-am dat puterea, noi le-o luăm! Este absurd să fim nevoiți să plătim din propriul buzunar pentru un drept fundamental al omului – asistența medicală. Este absurd să nu avem dreptul la testare gratuită, atât timp cât cetățenii altor țări beneficiază de acest drept”, spune Daniel Ionașcu.
