Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și Partidul Social Democrat au semnat, miercuri, la Parlament, un acord politic pentru elaborarea unei strategii naționale axată pe trei piloni: susținerea natalității, creșterea calității vieții pentru toți românii, respectiv sprijinirea și ocrotirea seniorilor.
Acest acord a fost semnat de către deputatul umanist Grațiela Gavrilescu, președinte al Biroului Executiv al PPU (social-liberal) și senatorul Gabriela Firea, prim-vicepreședinte al PSD.
Ca urmare a semnării acestui acord, cele două formațiuni politice vor elabora și prezenta în Parlamentul României un pachet legislativ pentru a încetini declinul demografic și a susține natalitatea. Printre măsurile avute în vedere se numără extinderea la nivel național a unor programe derulate deja în București, de către Primăria Capitalei, în perioada 2016 – 2020, așa cum sunt cele pentru acordarea de sprijin financiar pentru procedurile de fertizilizare in vitro și acordarea de tichete sociale pentru femeile însărcinate, pentru a beneficia de toate analizele și investigațiile medicale necesare.
În ceea ce privește creșterea calității vieții, printre măsurile avute în vedere se numără extinderea programelor de screening și prevenție pentru bolile cu incidență mare în România, introducerea unor programe naționale de nutriție, de planning familial și elaborarea și promovarea unui Program național pentru consolidarea, modernizarea și dotarea unităților sanitare existente.
PPU (social-liberal) și PSD vor colabora pentru ocrotirea și sprijinirea seniorilor, prin asigurarea sustenabilității sistemului de pensii și a unui nivel al pensiilor suficient pentru un trai decent, prin realizarea unor politici publice în domeniul geriatriei și gerontologiei sau sprijinirea autorităților locale pentru acordarea de servicii de asistență medicală la domiciliu.
„Acordul semnat astăzi reprezintă de fapt un pilon important pentru formarea unui pol de centru-stânga în România. Este extrem de important acest lucru. Trăim vremuri extrem de grele, nu doar noi românii, ci întreaga omenire. Oameni care sunt responsabili, așa cum suntem noi, care ne gândim cum să creem un pachet de legi atât pentru susținerea natalității, pentru un trai mai bun pentru români, dar și pentru susținerea bunicilor, a părinților noștri”, a precizat Grațiela Gavrilescu.
Biroul de presă
