Aș vrea să aparțin unei națiuni al cărei Guvern respectă oamenii. Îi consideră prioritatea absolută. Le înțelege nevoile și aspirațiile – atât pe cele individuale – cât și pe cele comune – și se pune în slujba lor.
Avem câteva categorii de cetățeni: cei săraci (inclusiv cei foarte săraci); cei cu venituri suficiente (care își pot acoperi necesitățile lunare de trai); cei înstăriți (care duc o viață decentă și pot economisi o parte din venituri); cei bogați (care își permit o viață îmbelșugată, bunuri și experiențe de lux); multimiliardarii (cei foarte bogați, care, de regulă, vor să acumuleze și mai multă avere – cu foarte mici excepții, ca la orice regulă).
Am analizat atent datele de la INS pentru a delimita cele 5 categorii. Din păcate nu pot fi identificate repere clare de departajare. Cred, însă, că putem folosi o formulă pragmatică și obiectivă pentru a delimita cele 5 categorii: perioada de subzistență pe care și-o poate permite o persoană, în funcție de veniturile și bunurile de care dispune la un moment dat.
Aplicând acest indicator în cazul celor 5 categorii, obținem următoarele rezultate:
Săracii și cei foarte săraci nu au cu ce trăi de la o zi la alta. În cazul lor, perioada de subzistență se limitează la doar câteva zile!
Cei cu venituri suficiente, se descurcă la nivel minimal cu veniturile lunare. Așadar, pentru ei, perioada de subzistență se limitează la câteva luni.
Cei înstăriți, pe care îi putem considera drept „clasa de mijloc”, își pot păstra cel puțin un an standardul de viață, chiar și în cazul în care își pierd sursele de venit.
Cei bogați își pot menține nivelul de trai zeci de ani.
Cei foarte bogați, cei care trăiesc din moșteniri și lasă moșteniri, care își mențin, în condiții normale, nivelul de viață sute de ani.
Fiecare dintre noi aparținem uneia dintre categorii. Fiecare din noi avem dreptul de a aprecia sau a nu aprecia anumite categorii. Dar, oricine am fi, consider că este firesc și uman să susținem categoriile vulnerabile și să le responsabilizăm pe cele privilegiate (să întoarcă și societății o parte din beneficii).
Este evident că, dincolo de orice nuanțe sau interpretări conjuncturale, aceste categorii există în mod obiectiv, în aproape orice societate și e absolut necesar ca guvernele să elaboreze politici publice adaptate la specificul fiecărei categorii.
Cred că singura doctrină care poate răspunde echilibrat și eficient tuturor categoriilor menționate este cea social-liberală. Umanismul pragmatic este, indiscutabil, doctrina social-liberală care poate oferi soluții concrete fiecărei categorii în parte.
Am elaborat doctrina umanismului pragmatic în urmă cu 30 de ani. Iar dacă rezultatele nu sunt încă pe măsura forței acestei doctrine, responsabilitatea îmi aparține. Doar rareori m-am dedicat total promovării și aplicării viziunii umaniste. Dar, înțelegând unde am greșit, am șansa să îndrept lucrurile. O eroare înțeleasă este cel mai sigur drum către succes.