Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, a reitarat importanța plafonării tarifelor la energie, măsură pe care PUSL a propus-o încă din 2022, în contextul în care guvernanții au adoptat recent noi măsuri privind mecanismele de plafonare.
„În urmă cu doi ani, când facturile la energie mai aveau puțin și băgau toată România în faliment, PUSL cerea, public, plafonarea prețurilor.
Spuneam, atunci:
“Soluția există: PLAFONAREA, AZI!
Nu mâine, nu poimâine, când facturile ar putea urca… până la cer și pensiile și salariile nu țin pasul nici măcar cu noul cost al coșului zilnic”.
Și, în pofida cârcotașilor de profesie, iată că am avut dreptate!
Acum, când echilibrul trebuia restabilit, guvernul a intervenit din nou.
În ședința sa de ieri, a adoptat noi măsuri, prin care mecanismul de plafonare a fost îmbunătățit: consumatorul este protejat iar producătorul român beneficiază de susținere.
Astfel:
Începând cu luna viitoare, plafoanele vor fi ajustate la realitățile pieței.
Producătorii de gaz vor avea un plafon maxim de 120 lei/MWh, scăzând prețurile.
Furnizorii vor beneficia de un plafon de decontare redus la 700 lei/MWh.
Consumatorul casnic este protejat de lăcomia furnizorilor”.
