După întâlnirea extraordinară de la Timișoara, cu actorul și regizorul Dan Puric, europarlamentarul Maria Grapini a organizat, duminică, 18 decembrie, în capătul celălalt al țării, la Satu Mare, o ședință umanistă de final de an, la care cuvântul de ordine a fost, evident, unitatea!
Perseverentă în bătălia pentru oameni, valori și fapte concrete, Maria Grapini, lider național al PPU-sl, a transmis, la Satu Mare, unei săli pline de umaniști, mesaje încurajatoare și sincere. Însoțită de vicepreședintele partidului, Nicolae Stefanescu și de către Anca Florea, Grapini s-a întâlnit cu membrii filialei Satu Mare și cu consilierii PPU-sl, pentru a-i asigura că umanismul nu a fost și nu este o cauză pierdută. Rezultatele alegerilor parlamentare sunt generatoare de optimism, chiar dacă moderat, pentru că românii au început, încet dar sigur, să-și formeze noi opinii doctrinare.
„Cred în puterea umanistă, cred în nevoia de a continua dezvoltarea partidului. Sunt convinsă că România are nevoie de un partid umanist, cu politici ferme, cu programe care pun omul pe primul loc. Nimic nu este mai important decat capitalul uman! Avem nevoie, în egală măsură, de o dezvoltare economică serioasă, pentru a-i aduce înapoi pe românii plecați departe de familiile lor. Soluția noastră, a umaniștilor, este aceea de a crește și de-a ne dezvolta, ca partid, ori asta se poate întâmpla doar dacă suntem aproape de oameni. Haideți să convingem oamenii să se implice în mișcarea umanistă, nu e greu!”, a declarat Maria Grapini.
