Profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic, atrage atenția că românii și-au pierdut nu doar încrederea în instituțiile statului, ci chiar în propriile drepturi, iar apatia din societate a devenit un simptom generalizat.
„Ieri am mers la cimitir, ca în aproape fiecare duminică.
Între Arcul de Triumf și cimitir fac, de regulă, 15 minute. Ieri drumul a durat aproape două ore dus și alte două la întors.
Am aflat cauza, avea loc un maraton. Foarte frumos! Toate marile capitale au și astfel de evenimente. Dar nu se putea organiza și altfel? Există zone verzi în Capitală care ar fi putut găzdui maratonul, în aer mult mai curat.
Dar, dacă tot s-a optat pentru blocarea întregului centru, s-au găsit și soluții alternative pentru trafic? Unele în care să nu pierzi ore întregi in loc de câteva minute.
Nu s-au găsit, vă spun din experiență directă.
Ieri, timp de patru ore, am stat în mașină și mi-am privit colegii de așteptare. Aproape toți păreau resemnați. Mișcau mașina câțiva metri, priveau în gol, nu protestau, nu mai aveau nimic bun de așteptat.
E trist. E grav. Când oamenii nu mai au speranțe nici cât să protesteze, înseamnă că și-au pierdut complet încrederea în instituții, în norme sociale și chiar în propriile drepturi.
Cred că aceasta este o temă de dezbatere publică – apolitică! – foarte necesară societății noastre: cum ne reconstruim încrederea în noi înșine și în societatea în care trăim?”, spune profesorul Dan Voiculescu.
