Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Prof. dr. Lucian Puiu Georgescu, fost rector al Universității „Dunărea de Jos”, s-a înscris în PUSL

PUSL salută înscrierea în partid a profesorului universitar doctor inginer Lucian Puiu Georgescu, fost rector al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Este o personalitate cu o carieră universitară impresionantă, cu rezultate remarcabile în domeniul cercetării și inovării, dar și un promotor activ al valorilor educației și științei românești.

Profesorul Lucian Puiu Georgescu a coordonat proiectul REXDAN – o navă de cercetare unică în Europa Centrală și de Est, dotată cu nouă laboratoare moderne, destinată studiului Dunării și monitorizării mediului. Proiectul, în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro, reprezintă un reper pentru mediul universitar românesc.

Prin această nouă adeziune, PUSL continuă să atragă personalități marcante din mediul academic, care consideră că vocea profesorilor, a cercetătorilor și a studenților trebuie să fie prezentă în spațiul public și în deciziile ce privesc viitorul României.

După ce, recent, s-a alăturat formațiunii profesorul universitar doctor Ramona Lile, cadru universitar de prestigiu și fost rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, PUSL primește în rândurile sale încă un profesor cu o carieră de excepție.

PUSL își reafirmă angajamentul de a aduce în prim-plan competența, experiența și prestigiul mediului universitar, într-un proiect politic dedicat responsabilității, educației și viitorului României.
De asemenea, partidul își deschide porțile către cadrele didactice și studenții din întreaga țară, care își doresc să contribuie activ la construcția unei Românii moderne și responsabile.

Lavinia Șandru
Purtător de cuvânt al PUSL