Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Umaniștii, mesaj emoționant de Ziua Familiei: Solidaritate, iubire, respect!

🇪🇺 Maria Grapini, europarlamentar PUSL:

„Familia reprezintă dragoste, respect reciproc, înţelegere şi respectarea dreptului fiecăruia la evoluţie, libertate, copilărie, educaţie sănătoasă, convieţuire şi suport. Cred că o societate este sănătoasă și se poate dezvolta doar pornind de la familie, care este pilonul de bază al societății.

Familia, pentru mine, este cel mai important lucru, este cea care asigură existența unei națiuni. Sunt creștin ortodoxă și pledez pentru familia tradițională, cea care poate asigura educația copiilor, a generațiilor viitoare.

(…)

Cu toţii trebuie să încurajăm si să sustinem familia. Doar protejând familia, vom putea supraviețui ca popor, ca țară. În lumea globală, noi, românii, trebuie să ne păstrăm spiritul, credința și respectul față de familie.”

💬 Lavinia Șandru, președinte BCSC al PUSL:

„Există un loc care ne salvează de fiecare dată când viața devine prea grea: familia. Locul unde cineva te așteaptă. Unde un copil râde și uităm pentru o clipă toate grijile.

Ca umanistă, cred că familia este cea mai mare bogăție a unui popor. Nu există viitor fără copii iubiți, fără părinți respectați și fără oameni care să simtă că nu sunt singuri.

Familia este primul loc unde învățăm să fim oameni. Și ultimul loc unde ne întoarcem cu sufletul, indiferent cât de departe ajungem.” ❤️