Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Profesorul Dan Voiculescu: Dacă nu ne luăm în serios responsabilitatea față de propriul destin, ne va fi cu adevărat imposibil să fim respectați, prosperi, români și europeni demni

Profesorul Dan Voiculescu, Președinte fondator și creator al doctrinei umanismului pragmatic, atrage atenția că România are nevoie de o analiză atentă și serioasă a cauzelor care au dus la pierderea a peste 10 miliarde de euro din PNRR.

„PNRR este instrumentul prin care Uniunea Europeană a finanțat, prin împrumuturi și granturi nerambursabile, reformele și investițiile din statele membre. A fost anunțat în 2020 și implementat din 2021.
PNRR s-a încheiat pe 31 august 2026. România a pornit cu 29,2 miliarde de euro alocați, dar a încasat efectiv sub 13 miliarde și, prin renegocieri succesive, plafonul disponibil a coborât la aproximativ 20 de miliarde.
Așadar, în 5 ani, statul român a pierdut ireversibil 10 miliarde de euro!
În intervalul în care a fost accesibilă finanțarea prin PNRR, România a avut șase guverne. De culori multiple.
În mod evident, responsabilitatea pentru ratarea unei finanțări istorice nu aparține unui singur partid sau unui anumit guvern.
Dincolo de nuanțe, detalii și explicații mai mult sau mai puțin partizane, pierderea celor 10 miliarde, precum și semnul de întrebare major referitor la accesarea celorlalte sume, încă disponibile, sunt dovezi incontestabile ale unei administrații ineficiente, confuze, incompetente, care se autosabotează constant.
Sistemul public din România se „remarcă”, în continuare, prin:
i. Licitații pregătite prost, cu sau fără intenție.
ii. Incapacitate administrativă cronică în raport cu dinamica pieței libere.
iii. Un delir de supracontractare: de la cele mai mici instituții, la cele mai mari, se asumă nerealist proiecte fără a avea capacitatea de a le implementa.
Pe aceste premise avem două variante de reacție:
1. Aruncăm vina de la unii la alții, căutăm un țap ispășitor pe care îl pedepsim exemplar, dar rămânem la fel de eșuați instituțional.
2. Realizăm o analiză profundă și APOLITICĂ a sistemului, identificăm ce nu funcționează, eliminăm redundanțele normative și administrative, creăm garanții împotriva incompetenței, a iresponsabilității și a politizării excesive a funcțiilor publice.
Știu, varianta doi este foarte dificilă. Unora le pare imposibilă.
Dar, dacă nu ne luăm în serios responsabilitatea față de propriul destin, ne va fi cu adevărat imposibil să fim respectați, prosperi, români și europeni demni, parteneri egali, nu rude sărace.”

Adaugă un comentariu