Datele celui mai recent sondaj realizat de Avangarde vin să confirme tendința Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) de a crește în preferințele electoratului.
Cotat în acest moment cu 3% din opțiunile de vot, PPU se constituie într-una dintre formațiunile politice aflate în ascensiune.
Sondajul Avangarde arată că atât scorul de la alegerile prezidențiale, cât și procentele actuale sunt clare pentru preferințele electoratului, care își dorește oameni noi în politică.
Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal), o figură cunoscută dar nouă pe scena politică, este unul dintre principalii responsabili de creșterea umaniștilor.
În condițiile în care celelalte formațiuni politice, cu excepția partidelor mari, au mari emoții în privința trecerii pragului electoral la viitoarele alegeri parlamentare, umaniștii privesc cu DEMNITATE, ONOARE și CURAJ către viitor.
[gview file=”https://pusl.ro/wp-content/uploads/2020/05/Raport_-_National_-_Mai_2020.pdf”]
