Comunicat de presă – 17 august 2020
Gruparea Umanistă, formată din cei doi senatori și șapte deputați ai Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), va convoca în perioada imediat următoare o ședință a Biroului Executiv, pentru a analiza moțiunea de cenzură care urmează să fie depusă la Parlament în cursul zilei de astăzi.
Forurile de conducere ale Partidului Puterii Umaniste vor analiza obiectiv textul moțiunii de cenzură, înainte de a lua o decizie privind poziția față de aceasta a parlamentarilor PPU (social-liberal).
Decizia finală va fi luată asumând interesele, așteptările și nevoile întregii societății românești.
