Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal), spune că singurul lucru de bun-simț pe care îl mai poate face ministrul Sănătății este să demisioneze. Iar înlocuitorul său să fie un specialist ale cărui realizări profesionale să îl recomande pentru o astfel de poziție, critică în această periodă.
„Este evident că cel care a greșit trebuie să ne lase în pace, cu o demisie de bun-simț. Iar cel care vine în locul său, să vină pe competență, pe CV-ul său. Personal, mă gândesc la specialiști, îmi vin o sumedenie de oameni în cap. De la profesorul Sarafoleanu la profesorul Lascăr, iertare celor pe care nu îi pomenesc. Sunt oameni care au salvat mii și mii de vieți”, a spus Daniel Ionașcu, într-un dialog cu Adriana Bahmuțeanu.
