Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, cere explicații oficiale în scandalul pepenilor plini de chimicale

Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, i-a adresat o întrebare oficială președintelui ANSVSA, cerând explicații privind modul în care au ajuns în România tonele de pepeni îmbibate cu chimicale.
„I-am adresat o întrebare domnului președinte ANSVSA pentru a cere clarificări despre cum au intrat în țară camioanele cu pepeni plini cu chimicale.
În urmă cu două săptămâni, atunci când băiețelul meu, Tudor, a vrut să mânânce pepene roșu, am cumpărat din hipermarketul Carrefour, ca sa aflăm acum că sunt pline de chimicale și au fost scoase de la vânzare. Dar, oare câți oameni au cumpărat acești pepeni și i-au și consumat?
Cine răspunde pentru sănătatea noastră? Autoritățile? Furnizorul român?
Fructele și legumele îmbibate cu amestecuri chimice extrem de toxice nu au voie să treacă de vamă!
Autoritățile române au obligația de a verifica trasabilitatea mărfii care ajunge în vamă, buletinele de analize apă-sol-produs ale produsului, toate vămile prin care marfa a trecut, timpii de așteptare în vamă, temperatura la care a fost transportată marfa pentru că o temperatură improprie poate activa substanța activă cu care a fost tratat produsul, un camion trebuie să fie condus de doi șoferi pentru că un singur șofer este obligat să oprească camionul pentru odihnă, moment în care aparatul de frig se oprește.
Avem o mulțime de agenții și instituții care nu își îndeplinesc rolul pentru care au fost create! Este o combinație toxică, precum produsele pe care le consumăm, între incompetență și interese financiare, atat în vamă cât și la ANSVSA!
Am cerut în acest sens explicații președintelui ANSVSA, Bociu Alexandru care se pare că așteaptă să se sesizeze privații în astfel de situații…”, transmite Ana Loredana Predescu.