Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov: Legile educației sunt un subiect extrem de serios și trebuie tratat ca atare

Adoptarea Legilor educației nu trebuie făcută pe repede-înainte, spune Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov. Aceste modificări legislative trebuie nu doar bine gândite, ci și dezbătute și modificate, pentru a răspunde atât nevoilor elevilor, cât și ale personalului din Educație.
„Legile educației sunt un subiect extrem de serios și trebuie tratat ca atare. Știm că există o grabă din partea doamnei ministru de a le aduce în Parlament, fără a acorda o perioadă suficientă pentru dezbatere. Sunt nenumărate elemente care trebuie să fie discutate, dezbătute, modificate. Atât cadrele didactice, cât și asociațiile elevi și părinți au nemulțumiri. Nu putem schimba regulile în timpul jocului. Când legile vor ajunge în Parlament, noi, parlamentarii, avem posibilitatea de a le amenda. Eu voi organiza o dezbatere cu toate elementele implicate în învățământul din Brașov. Să nu uităm și de o componentă importantă, personalul nedidactic și auxiliar”, a spus Ana Loredana Predescu.