Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, a participat la o întâlnire cu FILIA, o organizație ce apără și sprijină drepturile femeilor, promovând egalitatea de gen și de șanse.
„Când politicul stă la masă cu cei care reprezintă „vocea” celor vulnerabili, se nasc proiecte îndrăznețe!
Astăzi a avut loc întâlnirea parlamentarilor cu organizația ce apară și sprijină drepturile femeilor, FILIA, în cadrul căreia ambasadorii acestui proiect au semnat declarația de asumare și au pus bazele unui grup transpartinic în cadrul Parlamentului, manifestând deschiderea pentru inițierea unor proiecte comune în vederea reprezentării, ocrotirii și recunoașterii drepturilor femeilor.
Printre distinșii participanți s-a remarcat Excelența Sa, Ambasadorului Republicii Federale Germania, Dr. Peer Gebauer, alături de care am avut onoarea să fondăm bazele unei strategii ce pune în prim plan Egalitatea de gen, prin eliminarea tuturor formelor de discriminare, de violență și a tuturor practicilor dăunătoare, iar nu în ultimul rând, prin asigurarea accesului la sănătate și la informare în toate domeniile în care femeile sunt participante.
Mă simt onorată și cred cu tărie că realizarea obiectivelor propuse în cadrul acestei „asocieri” își va atinge scopurile într-un mod eficient și sigur, având în componența sa oameni aleși pe criterii de oportunitate, care sunt dispuși să acorde implicarea și devotamentul necesar sprijinirii acestor cauze”, spune Ana Loredana Predescu.