Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov: Vrem să facem o Românie de care să fim mândri cu adevărat

„Vrem să facem o Românie de care să fim mândri cu adevărat”, transmite Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, după ședința BEx PUSL de la Galați.

„Cine spunea că ședințele de partid nu pot fi plăcute și productive, clar nu a fost la ședinta Biroului Executiv al PUSL Galați. Și pentru că este vară și îmbinăm utilul cu plăcutul, am vrut să arăt că într-adevăr respect una dintre valorile de bază ale umanismului și anume familia și i-am luat cu mine pe Victoria și Tudor.
Am rămas în minte cu mesajul domnului profesor Dan Voiculescu, fondatorul doctrinei umaniste, potrivit căruia, ,,în contextul social nefavorabil al vremurilor pe care le trăim, în care riscăm chiar să dispărem ca neam (anul trecut s-au născut cu 20% mai puțini copii decât în anul anterior ), cu atât mai mult, avem un fel de misiune imposibilă de a-i convinge pe români că totuși România poate fi o țară puternică, pentru că este și bogată și frumoasă,,.
Împreună cu colegii mei din Parlament și din Guvern, vom continua să ne aducem aportul la Guvernarea țării încercând să facem o Românie de care să fim mândri cu adevărat.
PS: Recunosc că mie personal mi-au dat un imbold uriaș Vlad Stancu și David Popovoci, am învățat cred cu toții o lecție, să nu mai gândim ca niște perdanți ai Europei!”, spune Ana Loredana Predescu.