Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Cătălin Harnagea, fost director al SIE, s-a alăturat umaniștilor

Cătălin Harnagea, fost director al Serviciului de Informații Externe (SIE), s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal).


​Fost jurnalist, Cătălin Harnagea a fost directorul SIE între 1997 și 2001, având și o bogată experiență politică. În prezent este directorul general al Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, RoAid.
​“Sunt convins de proiectul umaniștilor și de modul lor de a face politică. Avem aceleași principii, împărtășim aceeași viziune, asumăm că promovarea valorii umane este fundamentală. Consider că în acest moment este nevoie în politica românească de un suflu nou, de profesioniști capabili să construiască, să găsească soluții și din piatră seacă, nu să se vaite că alții nu și-au făcut treaba. Umaniștii serioși și competenti pot construi proiecte concrete esențiale pentru dezvoltarea României.”, a precizat noul membru al PPU (social-liberal).
​Cătălin Harnagea va prelua conducerea filialei Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) din Sectorul 1.

Biroul de presă