Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Lavinia Șandru, coordonator comunicare al PUSL: CE Oltenia putea să facă singură parcurile fotovoltaice. Asocierea cu OMV trebuie oprită

Asocierea dintre CE Oltenia și OMV Petrom, pentru construirea a patru parcuri fotovoltaice în județul Gorj este una cât se poate de păguboasă pentru statul român, care nu doar că pune la dispoziție cele 700 de hectare necesare, ci și suportă cea mai mare parte a cheltuielilor.

Avertismentul profesorului Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic: Este evident că urmează un cutremur în viața socială a planetei

Evoluția titlurilor negociate reprezintă un bun indicator pentru ce se va întâmpla cu economia în perioada următoare, explică profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic. Acesta trage un semnal de alarmă că un astfel de fenomen nu s-a înregistrat de sute de ani și că putem asista la un veritabil cutremur în viața socială la nivel mondial.