Sâmbătă, în pre-ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, se anunță a avea loc, la București, pe trasee și la ore diferite, parada LGBD și o contramanifestație.
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și Partidul Re:Start România vor fuziona prin absorbție. Fuziunea a fost adoptată de membrii Re:Start și urmează să fie oficializată prin vot și de către umaniști, în cadrul unui congres extraordinar ce va avea loc online pe 26 august.
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și Partidul Re:START România au analizat prin departamentele lor de doctrină spectrul politic din România.
Am aflat din presă despre unele acuzații cu caracter penal la adresa domnului Alexandru Băișanu, membru al PPU (social-liberal), cercetat într-un dosar de procurorii suceveni.
Cetățenii din municipiul Suceava, precum și din întreg județul, vor putea semnala abuzurile statului direct către deputatul umanist de Suceava, Vlad Popescu Piedone.
Umaniștii din organizațiile județene Alba și Brașov s-au mobilizat pentru a ajuta comunitățile afectate în ultima perioadă de inundații și alunecări de teren.
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) își consolidează poziția pe scena politică, așa cum indică cele mai recente date ale unui sondaj de opinie realizat de CURS.
Conferința „Bucuria de a fi propriul tău stăpân - Meseria, brățară de aur”, a avut loc joi, la Brăila, evenimentul dedicat celor două importante principii umaniste fiind deschis publicului larg.
Doina Pârcălabu, lider al Departamentului pentru Muncă şi Protecţie Socială al PPU (social-liberal) şi fost preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, atrage atenţia că se încearcă în permanenţă deturnarea atenţiei opiniei publice, în ceea ce priveşte măsurile şi proiectele Ministerului Muncii.
Eșecul coaliției de guvernare este unul evident, iar guvernanții sunt lipsiți de soluții, transmite europarlamentarul umanist Maria Grapini, într-o scrisoare deschisă, în care amintește că cea mai eficientă coaliție de guvernare rămâne USL.
