Recentul scandal de rasism în care a fost implicat un arbitru român, amplu preluat în presa internațională, a subliniat, printre altele, stereotipurile negative care funcționează încă la adresa națiunii noastre.
În analizele referitoare la acest incident, cetățenia arbitrului a devenit un subiect de sine statator. De la reacțiile la cald ale unora care i-au numit “țigani” pe oficialii români, la comentariile profund rasiste ale unor comentatori de la o televiziune mexicană care au afirmat că românii sunt “oameni foarte încuiați, îndepărtați de blocul central european, e greu cu ei”, s-a diseminat în media clasică și în rețelele de socializare o imagine tendențioasă, injustă la adresa României în ansamblu.
Din păcate, situația nu este deloc nouă. În contextul emigrației românești de la începutul anilor 2000 și după integrarea în Uniunea Europeană, în multe state s-a creat și s-a perpetuat o perspectivă rasistă referitoare la români pe care, din păcate, autoritățile naționale nu au știut să o combată eficient. În timpul regimului Băsescu, perioada de maximă dezvoltare a atitudinii xenofobe față de națiunea română, președintele suspendat, preocupat doar să-și asigure prezența la putere, nu a îndrăznit să-și apere națiunea. Iar acea lipsă de reacție a permis consolidarea unor stereotipuri nocive care nu pot fi ignorate! Și care, în mod sigur, nu vor dispărea de la sine.
Luând exemplul extraordinar al Israelului și al altor mari națiuni – Statele Unite, Franța, Germania, Italia – care, de-a lungul istoriei, au știut să combată abordările cu tentă discriminatorie și să-și câștige un necesar și firesc respect internațional, autoritățile române trebuie, la rândul lor, să apere “cetățenia română”. Să acționeze inteligent și rațional, pe proiecte concrete, fără excese naționaliste. La fel ca toți românii, sper că, imediat ce se va forma o majoritate parlamentară stabilă, viitorul guvern va asuma, printre priorități, apărarea identității naționale.
Românii nu sunt “încuiați” și nu e vina lor că, timp de zece ani, între 2005 și 2014, într-o perioadă critică, cel care trebuia să îi reprezinte – cu demnitate, onoare și curaj – au eșuat lamentabil.
“Cetățenia română” trebuie protejată de stereotipuri nocive!