Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, s-a aflat alături de membrii filialei Neamț, la prima ședință în noul sediu și pe care i-a felicitat pentru implicare și progresele vizibile făcute în ultima perioadă.
„Am participat, astăzi, în calitate de președinte al Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal, la ședința Biroului Executiv al filialei noastre din Neamț, desfășurată în noul sediu al acesteia.
M-am bucurat să constat progresele evidente făcute în organizație de către echipa PUSL reprezentată de președintele interimar Laurențiu Dulamă, vicepreședintele Valerică Enache, consilerul județean Sorin Vacariu și consilierii locali Vlad Bârsan (Târgu-Neamț) și Dragoș Moroșanu (Roman) și mai ales dorința umaniștilor nemțeni, aleși locali, de a promova proiecte în beneficiul oamenilor din colectivitățile pe care le reprezintă.
Am stabilit, împreună, prioritățile viitoarelor luni și modalitatea prin care vom putea să performăm.
Ținta noastră ca PUSL să obțină, în 2024, 7-10% din opțiunile electoratului este una îndrăzneață, dar care va putea fi atinsă și de umaniștii nemțeni, prin eforturi susținute, așa cum deja depun.
Este o țintă asumată, public, de către președintele Dulamă, în cadrul conferinței de presă desfășurate la finalul ședinței Biroului Executiv, la care a participat, în calitate de invitat, și președintele interimar al PSD Neamț, partid aliat, domnul primar Daniel Harpa.
Le mulțumesc colegilor pentru participarea la evenimentul de astăzi, pentru seriozitatea și determinarea pe care le dovedesc!
Felicitări!”, a transmis Grațiela Gavrilescu.