Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, a reiterat că principala preocupare în Parlament este să se găsească soluții la problemele cu care se confruntă românii, inclusiv identificarea posibilităților de finanțare a majorărilor salariale.
„Este o situație care afectează bugetul fiecărui familii și când iei o hotărâre, când știi clar că te aștepți la un moment dat să îți crească salariul, faci socoteli, plătești chirie, telefon, energie și altele și când toate astea sunt spulberate…Noi, toți colegii suntem acolo în grup, fie că suntem de la umaniști, fie că suntem de la social-democrați, ne strofocăm creierii pentru că asta ne interesează, să găsim soluții”, a spus Grațiela Gavrilescu.
