Plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare reprezintă o formă minimă de protecție pentru categoriile vulnerabile, iar rămânerea sa în vigoare era absolut necesară. Incertitudinea care a domnit în jurul acestui subiect nu ar fi trebuit să existe niciodată, spune deputatul PUSL Grațiela Gavrilescu.
„Domnul prim-ministru Bolojan s-a lăsat, în fine, convins! Plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază va fi prelungită și după 1 octombrie! Peste un milion de români, cu venituri minime, vor putea fi, astfel, măcar puțin mai protejați… Presiunea politică exercitată în guvern și în Parlament a avut, slavă domnului, efect! Și mă bucur că, alături de vocile colegilor din Grupul PSD, am făcut auzită și vocea PUSL, așa cum o fac de fiecare dată: purtând mesajul pe care mi-l încredințați! De ce, însă, a fost nevoie să insistăm, atât, pentru o problemă ce normal ar fi fost… să nu existe, nu pot pricepe! Flexibilitatea, dialogul, diplomația, omenia, empatia și puterea de a recunoaște că ai greșit nu dăunează nimănui. Dimpotrivă!”
