De câteva sute de ani, în democrațiile europene, politica reprezintă o confruntare sistematică între stânga și dreapta, având ca principală temă de dispută prioritatea drepturilor individuale sau a celor colective.
Renunțând la anumite nuanțe pentru a sintetiza dezbaterea generală, “dreapta” mizează pe forța individului de a genera progres social urmărindu-și doar propriile obiective, în timp ce “stânga” susține imperativul unui bine colectiv ale cărui efecte ar urma să se reflecte și la nivel individual.
Limitele fiecăreia dintre cele două perspective sunt evidente: interesul individual exacerbat se poate dovedi nociv pentru majoritatea societății, după cum și binele colectiv, devenit obiectiv absolut, poate prejudicia grav libertățile individuale.
Înțelegând această realitate, în urmă cu peste 30 de ani, am elaborat o perspectivă nouă, doctrina umanismului pragmatic, care desființează dilema individual vs. colectiv, asumând un adevăr simplu și incontestabil: societatea/colectivul reprezintă suma valorilor individuale. În aceste condiții, valoarea individuală se reflectă automat în cea a societății și, implicit, valoarea unei societăți va mobiliza progresul individual al fiecărui membru al său.
Așadar, asumând această concluzie, conflictul individual vs. colectiv rămâne, astăzi, fără obiect. Dacă se acționează transparent și cu bună credință, respectând mecanismele democratice, interesele dreptei și ale stângii sunt, în esență, convergente. Concluzia poate fi surprinzătoare, dar este obiectiv demonstrată în realitate.
De altfel, dacă analizăm deciziile luate de guvernările care au condus România în ultimii douăzeci de ani, putem identifica ușor măsuri considerate de dreapta luate de guvernări de stânga, precum și măsuri considerate de stânga promovate de guvernări de dreapta – amintesc, de exemplu, creșterea substanțială a pensiilor de către guvernul liberal în 2008.
Așadar, pe fond, dreapta și stânga nu mai au dispute reale. Iar din această cauză, războiul dintre cele două tabere degenerează constant în atacuri la persoană și mize individuale conjuncturale, confirmând constant senzația generală că “toți sunt o apă și un pământ”. Fără o competiție reală între principii și viziuni concurente, fără doctrine semnificative, conectate la realitatea contemporană, politica rămâne doar o goană după funcții și privilegii.
Pe acest fond, există deja numeroase dezbateri printre teoreticieni și practicieni despre limitele sistemului democratic, care în ultimii 20-30 de ani ar răspunde tot mai greu provocărilor contemporane. Premisa este falsă. Limitele nu sunt ale democrației, ci ale clivajului stânga-dreapta care reflectă realități din urmă cu două-trei secole, ce au fost depășite între timp.
De aceea cred – și nu sunt singurul – că este necesară o schimbare majoră de paradigmă politică. În loc de stânga-dreapta și lupta artificială între individual și colectiv, societatea umană are nevoie de o reașezare pe principiile umanismului pragmatic, care, recunoscând inerentele diferențe individuale (societatea este împarțită, în mod obiectiv, între creativi, executivi și vulnerabili), asumă Omul și nevoia sa firească de împlinire drept reper politic și social esențial.
https://danvoiculescu.net/blog/2020/10/despre-doctrine-si-limitele-lor/