Eurodeputatul umanist cere verificări, de urgență, în privința influenței bursei virtuale TTF din Amsterdam asupra prețului ridicat la gaze!
Îngrijorată de creșterea alarmantă a prețurilor la gaze, situație ce a generat temeri serioase în statele membre ale UE și nu numai, europarlamentarul Partidului Umanist Social Liberal, Maria Grapini, a adresat o întrebare cu solicitare de răspuns scris Comisiei Europene, pe tema posibilei influențe a bursei virtuale TTF din Amsterdam asupra prețului ridicat la gaze.
În contextul în care, în spațiul public, au apărut suspiciuni conform cărora prețurile gazelor au crescut din cauza nesupravegherii bursei virtuale TTF din Amsterdam, bursă pe care operează și compania rusă Gazprom, eurodeputatul Grapini presează Comisia Europeană pentru a face verificări, de urgență, în privința acestei burse.
Potrivit Mariei Grapini, pe măsură ce prețurile gazelor continuă să aibă niveluri alarmante și să doboare cele mai mari recorduri negative din toate timpurile, în Europa, toți ochii se îndreaptă către TTF, principalul punct de referință pe continent.
În aceste condiții, europarlamentarul umanist a cerut Comisiei Europene să răspundă dacă este adevărat faptul că permisiunea bursei virtuale TFF din Amsterdam de a stabili prețurile la gaze a dus la creșterea uriașă a acestor prețuri.
“A știut Comisia despre această bursă virtuală din Amsterdam? În cazul în care se confirmă faptul că a existat această influență a bursei virtuale din Amsterdam asupra prețului gazelor din statele membre, cum va reacționa Comisia, cum va interveni și, concret, ce măsuri ferme va adopta pentru a stopa această creștere artificială a prețurilor la gaze?”, a continuat „tirul” întrebărilor Maria Grapini.