Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Europarlamentarul Maria Grapini cere lămuriri Premierului Cioloș

În data de 10 decembrie, doamna Maria Grapini a trimis o scrisoare Prim – Ministrului  prin care a solicitat, în calitate de europarlamentar – reprezentant al cetățenilor, să răspundă la șapte întrebări de interes național: ”Ca om cu experiență – ca înalt funcționar public național și european, am considerat că știți că aveți obligația să răspundeți petițiilor și scrisorilor care vă sunt adresate într-un termen limitat prin lege.”

Deoarece nu a primit răspunsul în termenul prevăzut de lege, Europarlamentarul Maria Grapini a decis să facă publică scrisoarea, poate în acest mod premierul va răspunde cetățenilor.

”Domnule Prim-Ministru,

În ultimii patru ani m-am implicat în politici publice, ca deputat în Parlamentul Național, Ministru pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, iar din 2014 ca europarlamentar. Cunosc foarte bine situația economică și socială din România. Nu vă ascund faptul că nu am fost de acord cu schimbarea guvernului cu circa un an și jumătate înainte de alegeri! Raționamentul este legat și de legitimitate – a fost înlocuit un guvern politic rezultat din votul cetățenilor din 2012, cu unul așa zis technocrat dar și unul tehnic.

Ca fost ministru, fost comisar European, știți, sunt convinsă, că instalarea unui guvern cu oameni ”adunați” din diverse posturi administrative, majoritatea fără experiență în administrație și în politici publice, nu va putea fi eficient învățând guvernarea, într-un an foarte important, cel puțin din perspectivă europeană (finalizarea procedurilor de atragere de fonduri, de exemplu).

Ca europarlamentar pot constata cum nu primim poziția de țară și informațiile necesare de la ministrul de linie, acum când sunt discutate rapoarte importante, care urmează a fi votate în Parlamentul European.

Am să mă opresc asupra unui Raport care va avea un impact deosebit asupra României, cel referitor la Uniunea Energetică. România nu are finalizată Strategia pe energie, și nimeni din executivul țării mele nu apără resursa energetică din cărbune. Am votat împotriva rezoluției privind mixul energetic dar mă întreb ce susține ministrul de resort în Consiliu? Ce susține Guvernul României?

În doar o lună, mai mulți ministri au făcut gafe impardonabile, dar mai ales au arătat că nu sunt potriviți pentru postul pe care l-au ocupat, așa cum nu este potrivit nici Secretarul General al Guvernului (pe care îl cunosc și care ar fi trebuit să lucreze la ministerul pe care l-am condus, dar am fost nevoită să solicit sancționarea lui pentru trei motive: consum de alcool, indisciplină – încălcarea atribuțiilor, lipsa de la locul de muncă repetată).

Domnule Prim – Ministru, vă cer public demiterea Ministrului de Finanțe și a Secretarului General al Guvernului.

Nu puteți să ignorați lipsa capacității profesionale a celor pe mâna cărora ați dat bugetul României pe de o parte și organizarea activității Guvernului pe de altă parte.

Vă solicit domnule Prim – Ministru, să-mi răspundeți la întrebările pe care, sunt convinsă, le așteaptă mulți români:

  • Care sunt măsurile guvernamentale pe care le-ați luat pentru atragerea fondurilor europene programate pe 2016? Ce îmbunătățiri ați adus metodologiei de accesare?
  • Care este poziția Guvernului față de țintele propuse de Comisia Europeană pentru emisiile de carbon și mixul energetic? Ce măsuri preconizați, având în vedere obiectivul pe termen lung de reducere cu 80% – 95% a emisiilor de gaze cu efecte de seră până în 2050 și creșterea energiei din surse regenerabile în cadrul mixului energetic European de 27% și sporirea eficienței energetice cu 30% până în 2030?
  • Ce măsură luați pentru creșterea numărului de IMM-uri și Start-up-uri în România?
  • Ce face România pentru a răspunde celui de-al IV-lea pachet feroviar?
  • Care este poziția României referitoare la Raportul privind activitatea portuară și strategia Dunării?
  • Care este poziția Guvernului privind cultivarea plantelor modificare genetic?
  • Ce opțiune are Guvernul privind problema refugiaților (cote sau voluntariat)?

Sper, domnule Prim-Ministru, că veți da curs cerinței mele privind răspunsul la întrebări și demiterea celor două persoane care, cu siguranță, afectează pe ansamblu imaginea Guvernului și a dumneavoastră.”

În plus, europarlamentarul Maria Grapini, a mai adăugat o întrebare la care aștepta răspuns din decembrie, când Premierul a reprezentat România la Consiliul European:

”La Consiliul din 17-18 decembrie a fost pe ordinea de zi și propunerea președintelui Juncker, de a se introduce reguli diferite pentru circulația cetățenilor din țările membre UE, în spațiul Uniunii Europene (așa a prezentat președintele Comisiei propunerea, în plenul Parlamentului)!

Eu m-am opus în Plenul Parlamentului European la Strasbourg, în 15 decembrie și am calificat această măsură ca o încălcare a tratatului. Nu pot românii să aibă alte reguli de circulație și să li se impună restricționări birocratice doar pentru că România nu este în spațiul Schengen! România are obligații ca și celelalte state și trebuie să aibă aceleași drepturi! Dumneavoastră, ar fi trebuit să aveți mandat de la cetățenii români, prin instituția Parlamentului, pentru punctul de vedere privind această problemă. Nu ne-ați informat ce s-a discutat și ce s-a hotărât!”

Doamna Grapini susține că tot ceea ce face (sau nu face) acest guvern “tehnocrat” pe parcursul acestui an, va avea impact în anii următori și românii trebuie să conștientizeze acest lucru.