Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Europarlamentarul Maria Grapini ia atitudine în cazul prezentat de președintele SINDALIMENTA, Dragoș Frumosu: “Ministrul Voiculescu să facă o anchetă urgentă în acest caz!”

Cazul prezentat pe pagina de Facebook a președintelui SINDALIMENTA, Dragoș Frumosu, în privința umilinței la care a fost supusă, de către DSP, fosta secretară a Federației pe care o conduce, Mihaela Moraru, care trece de peste un an de zile printr-o boală incurabilă, a generat revolta Mariei Grapini care s-a autosesizat imediat, în calitatea sa de europarlamentar.
Concret, europarlamentarul Grapini îi cere ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, să facă o anchetă urgentă nu numai în privința acestui caz , dar și a tuturor celorlalte cazuri în care cetățenii au fost umiliți și ignorați atunci când au apelat la sistemul de sănătate.
„Asta, dacă mai are tupeu să rămână în funcție deși ar trebui să-și depună demisia, așa cum a solicitat el în cazul incendiului de la Colectiv!”, a precizat Maria Grapini, care a avertizat asupra faptului că este “prea multa ignoranță, nepăsare, neputință, indiferență, toate acestea având un cost în vieți omenești!”.
Potrivit europarlamentarului Grapini, dacă după un an de zile nu s-a reușit organizarea DSP-urilor și nici instruirea oamenilor pentru respectarea regulamentelor, Guvernul nu mai are de ce să rămână în funcție!
“Mi-am apărat țara în UE, am condamnat dublul standard și tratamentul discriminatoriu la care a fost supusă din partea instituțiilor europene, dar dacă Parlamentul nu va demite Guvernul și lucrurile vor continua în aceeași manieră alarmantă, voi fi nevoită să informez instituțiile europene despre încălcarea drepturilor cetățenilor din România!”, a avertizat Maria Grapini.

Va prezentam, în link-ul de mai jos, reacția președintelui SINDALIMENTA, Dragoș Frumosu, față de modul în care fosta secretară a Federației pe care o conduce, Mihaela Moraru, a fost tratată de DSP și sistemul de sănătate.

https://m.facebook.com/100055625317649/posts/193581442506032/?d=n