Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Europarlamentarul PUSL Maria Grapini, alături de/și printre oameni!

După misiunea din Chișinău, umanista Maria Grapini s-a întors acolo unde își dorește cel mai mult, printre OAMENI, acasă la timișenii ei!
Maria Grapini s-a implicat în campania umaniștilor de susținere a inițiativei cetățenești pentru confiscarea marilor averi dobândite ilegal. Ca de fiecare dată, Maria Grapini a discutat și le-a ascultat supărările oamenilor care își duc traiul zilnic din ce în ce mai greu.
„Astăzi, am stat de vorbă cu oameni din Timișoara, Reșița, Arad, Bistrița, despre inițiativa cetățenească privind aducerea la buget a averilor dobândite ilegal!
Am constatat că există dorința de a reuși să ducem la îndeplinire această inițiativă cetățenească. Am constatat că oamenii sunt dezamăgiți și nu mai au încredere în oamenii politici. Dar dezamăgirea și neîncrederea trebuie înlocuită cu implicare! Doar așa se pot schimba lucrurile în bine! Gata! Ajunge! Partidul Umanist Social Liberal spune clar: ”Gata! Noi, umaniștii ne-am săturat de hoție și vrem ca toți oamenii să fie egali în fața legii!”, a declarat europarlamentarul umanist Maria Grapini.