Europarlamentarul PUSL Maria Grapini i-a adresat ministrului Educației o întrebare-cheie legată de învățământul în limba română pentru miile de copii ai minorității române din Ucraina.
Redăm, mai jos, textul integral al Mariei Grapini:
„Stimate Domnule Ministru,
În contextul în care deschiderea anului școlar se apropie, consider că pe lângă obligația asigurării unor condiții de școală adecvate, care să permită o pregătire corespunzătoare pentru toți elevii din România, indiferent în ce colț de țară trăiesc, aveți obligația să vă gândiți și la copiii minorităților române care trăiesc în alte țări.
Sunt convinsă că știți, la fel de bine ca și mine, că în Ucraina avem un număr semnificativ de elevi, având în vedere numărul aproximativ de 400.000 de români care trăiesc în regiunile aparținătoare, în prezent, Ucrainei.
Guvernul României a alocat sume importante din buget pentru a ajuta Ucraina. Un gest de solidaritate pe care îl înțeleg. La rândul său, președintele Ucrainei a promis că va acorda drepturi minorității române, între care învățământ în limba română. În context, vă întreb, punctual, domnule ministru: Ce măsuri ați luat pentru a vă asigura că acest lucru se va întâmpla? Sau, din nou, solidaritatea se măsoară dintr-o singură direcție?
În calitatea mea de europarlamentar și membră a Delegației la Adunarea Parlamentară Euronest (Parteneriatului Estic), vă rog, domnule ministru, să răspundeți public la aceste întrebări pe care vi le adresez în numele cetățenilor români din Ucraina.
Vă mulțumesc și aștept cu interes răspunsul dumneavoastră”, transmite Maria Grapini.