Europarlamentarul PUSL Maria Grapini: Nu putem vorbi de 2030 când nu știm ce facem acum
Europarlamentarul PUSL Maria Grapini a subliniat, din nou, în plenul Parlamentului European, necesitatea luării rapide a unor decizii pentru a sprijini cetățenii și IMM-urile, în fața provocărilor pe care le va aduce sezonul rece. De asemenea, eurodeputatul a fost critic la adresa prezentării făcute de Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.
„Acum când vorbim, 25 de milioane de cetățeni europeni au salariul minim. Nu putem vorbi de 2030 când nu știm ce facem acum. Ritmul în care se iau decizii este foarte lent. Vom vota abia în octombrie o situație, ce credeți că ar trebui să facem concret pentru a ajuta cetățenii și IMM-urile?”, a întrebat Maria Grapini.