Tinerii umaniști și-au propus să îi convingă pe cei de vârsta lor că purtatul măștii în perioada pandemiei nu este o îngrădire a drepturilor, ci este un mijloc aflat la îndemână pentru a se proteja pe sine și a-i proteja pe cei cu care interacționează.
Alături de membrii organizației Olt, tinerii din conducerea centrală a Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) împreună cu organizația PPU (social-liberal) Olt au lansat campania „Fii de gașcă, poartă mască!”, prin care își propun să își convingă colegii de generație să respecte măsurile de prevenție și, în primul rând, să poarte mască.
“Libertatea noastră, a tinerilor, nu o poate lua nimeni. Cu sau fără mască, ceea ce e cu adevărat important este ce, cum și cât gândim. Iar tinerii, colegii mei de generație, sunt deștepți, curajoși, creativi și înțeleg că masca nu le limitează libertatea de acțiune și gândire, doar îi protejează pe ei și pe ceilalți de boală. În momentul actual, masca este doar poarta noastră către libertatea de acțiune, o folosim să fim liberi!”, a spus Olimpia Stroe, președinte executiv al PPU (social-liberal) organizația Olt și candidat la Camera Deputaților.
“Eu port masca pentru că îmi respect gașca! Nu-i îmbolnăvesc pe ei, nici ei pe mine. Și putem să ne întâlnim. Să fim împreună. Cu tot cu mască. În pandemie, fără mască, ar trebui să stau mereu singur. Cu mască, pot fi cu băieții mei. Și cu fetele. Nu facem discriminări”, a spus Nae Mihăiță Robert, candidat al PPU (social-liberal) la Camera Deputaților.
Unul dintre cei implicați în proiect este Cristian Dumitrescu, cunoscut sub numele de scenă Christian D, care acum candidează din partea umaniștilor la alegerile parlamentare și care explică faptul că purtatul măștii este principalul mod prin care putem să ne adaptăm și să depășim situația actuală.
“Așa cum ne spun toate studiile, masca o purtăm, în primul rând, pentru ceilalți. Pentru a ne proteja prietenii, colegii, familia. Deci, dacă purtăm masca, nu suntem nici fricoși, nici lipsiți de personalitate. Din contră. Arătăm că ne merge mintea, înțelegem situația actuală, ne adaptăm și o depășim”, a spus Cristian Dumitrescu, candidat PPU (social-liberal) la Senat.