Nu listarea la bursă și vânzarea unor pachete de acțiuni este soluția pentru cele mai importante companii de stat, ci numirea de oameni competenți în funcții de conducere, spune deputatul PUSL Grațiela Gavrilescu, care solicită demisia premierului Ilie Bolojan.
„Bolojan- ultima trădare
Domnul Bolojan îi dă o lovitură de grație economiei românești, pe care deja a adus-o în moarte clinică!
Nu ne-a anunțat direct, ci prin vocea “nevinovată” a vicepremierului ong-ist, care a confirmat, public, existența unei “liste exploratorii”, care va fi supusă unei analize, dezbătută etc.…
Pe scurt, CEC Bank, HIDROELECTRICA, ROMGAZ, AEROPORTUL OTOPENI, LOTERIA. POȘTA ROMÂNĂ, SALROM, PORTUL CONSTANȚA, ROMARM sunt câteva dintre societățile de stat care ar urma să fie listate la bursă în vederea vânzării unor pachete de acțiuni.
Chiar nu mai știm în ce lume trăim?
Chiar trebuie să scoatem la mezat tot ce mai are valoros țara asta?
Inclusiv obiective strategice?
Oare cui vrea domnul Bolojan să vândă acțiunile ROMARM, când avem război la graniță?
Dar HIDROELECTRICA?
… degeaba a țipat o țară întreagă că vrem independență energetică? Și că barajele au ajuns de râsul castorilor și lostrițelor?
Chiar trebuie să stăm cu mâna întinsă la mila altora?
Dar Portul Constanța???
A auzit domnul Bolojan ce importanță strategică are la Marea Neagră??
Unele dintre ele poate că nu sunt foarte profitabile.
Dar sunt STRATEGICE
Guvernul să facă bine și să le susțină: prin management COMPETENT.
Prin stimularea specialiștilor!
E inadmisibil ca, exact în aceste zile în care state dezvoltate ale Europei își RĂSCUMPĂRĂ acțiunile la firme din energie, România să le vândă!
Nu, nu!
Ca umanistă, care își iubește țara și își respectă poporul, afirm că, în acest caz, nu mai poate fi vorba nici despre erori, nici despre inconștiență!
Despre interese, incompetență și rea-credință este vorba
Demisia!”
