Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Grațiela Gavrilescu, mesaj de pietate din județul Prahova

Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, a participat la o slujbă religioasă în satul Grădiștea, din județul Prahova.
„Cu voia lui Dumnezeu, am participat la Vecernia unită cu Litia, închinate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Biserica ce îi poartă hramul, din Boldești- Grădiștea, sat Gradiștea.
Le mulțumesc Sfinției Sale Florin Valentin Mihalache, Preot Paroh, preoților co-slujitori, și colegului meu, viceprimarul umanist Valentin Drăghiciu, pentru bucuria sufletească pe care am trăit-o în această seară!
Le mulțumesc și prietenilor mei din PUSL Prahova, domnii Nicolae Zecheru și Vasile Ardeleanu, care m-au însoțit.
Vă invit și pe dumneavoastră să treceți pragul acestui lăcaș minunat, a cărui piatră de temelie a fost pusă acum 68 de ani, pe locul vechii biserici arse, și care, din 2013, a reînviat, prin reînveșmântarea în har, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh”.