Intervenția statului în cazul creșterilor nejustificate de prețuri nu este un amestec în „reglarea” mecanismelor economiei de piață, ci vigilență ca piața să funcționeze corect și liber, transmite deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PUSL.
„Întotdeauna și pretutindeni, situațiile de criză au fost valorificate de întreprinzătorii cu intuiție dar și de personaje fără scrupule, care au știut să acționeze toate pârghiile disponibile pentru o îmbogățire rapidă.
Așa se explică și multe dintre scumpirile “de peste noapte”, fără vreun fundament economic sănătos, din România.
În consecință, mi s-a părut normal ca acele creșteri de preț, dovedite ca nejustificate, să fie taxate, la propriu, de stat, fiind vorba despre practici comerciale abuzive, sancționate prin legi în vigoare.
Nu sunt, în niciun caz, adepta amestecului nejustificat al statului în “reglarea” mecanismelor economiei de piață!
Dar, în situația actuală, statul ARE OBLIGAȚIA să manifeste vigilență pentru ca piața să funcționeze CORECT și LIBER și nu “coordonată” de entități străine interesului național ori de personaje puse pe căpătuială!
Iată de ce m-a mirat reacția pe care a avut-o domnul Cîțu cu referire la controalele dispuse de premier!
De ce să se simtă deranjat?
Cei care nu au încălcat legea nu doar că nu vor fi sancționați ci vor fi și beneficiarii efortului statului de a înlătura concurența neloială din piață și de a preveni, astfel, tentative similare…
Mai ales în situații de criză, ca cea pe care o traversăm, statul trebuie să fie un partener al cetățenilor și al mediului de afaceri și un garant al respectării drepturilor și libertăților tuturor!”, spune Grațiela Gavrilescu.