Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL: În orice negociere ar trebui să pornim de la nevoile reale ale oamenilor noștri

Există o diferență semnificativă între raționalizare și consum rațional, spune Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, în contextul recomandărilor venite din partea UE. Deputatul PUSL amintește că în primul rând trebuie să ne gândim la nevoile românilor și abia apoi ne putem permite să fim și solidari.
„Raționalizare?
NU!
Consum rațional?
DA!
UE cere reducerea cu 15% a consumului de gaz și, deocamdată!, sugerează temperaturi minime și maxime în clădirile publice.
Deja se vorbește și despre furnizarea apei potabile și a energiei electrice “cu program” și chiar despre limitarea cantităților de produse alimentare de bază (ulei, zahăr, făină etc.), vândute în centrele comerciale.
Am mai trecut prin asta.
Facem parte din generația/ generațiile de sacrificiu ale României!
“Am mai pus o haină pe noi”, când ne-a fost frig, am făcut “schnitzele” din parizer, am simțit gustul “fraților Petreuș” și “adidașilor”, delicios după ore de așteptare a “mașinii de carne” și încă ne amintim șirul plaselor cu sticle goale, așezate în fața magazinului de lactate…
Și memorialul frustrărilor, frigului, întunericului și “rațiilor” comuniste ar putea continua… dar la ce bun?!
Vom ajunge, din nou, aici?
Eu sper că NU!
Nici atunci nu ar fi trebuit “să strângem cureaua” atât cât am strâns-o!
Și atunci, ca și acum, spre deosebire de alte țări, România avea și apă, și petrol, și gaze, și grâne, și fructe, legume, pește și ferme zootehnice care să ne acopere propriul consum, fără mari probleme!
Atunci ni s-a cerut acest SACRIFICIU pentru a ne acoperi datoria externă.
Și, într-un fel, chiar ne-am sacrificat cu mândrie națională pentru asta…
Acum, însă, ar fi de neconceput!
Nu este vina noastră că marile societăți de consum sunt disperate în actualul context geo-politic!
Și, da, SURPLUSUL nostru de resurse ar trebui dirijat, din solidaritate, spre ceilalți.
Dar nu oricum!
La prețul corect și numai în cantitățile care ne prisosesc!
Adică, în orice negociere, ar trebui să pornim de la nevoile reale ale oamenilor noștri și să încercăm să înțelegem, fără să ne pierdem omenia, că… brânza e pe bani!
Mie mi s-a rupt sufletul când am văzut sute de camioane ROMÂNEȘTI, cu grâu, care așteptau, în arșiță, zile la rând, să le vină rândul în port, pentru că prioritate aveau… altele!
Fermierii noștri și transportatorii români nu au drept la prioritate în țara lor?
Da!
Trăim vremuri foarte grele și orice risipă ne costă enorm!
Îndemnul de a consuma RAȚIONAL orice produs este binevenit, deși e aproape inutil “la prețurile de azi”.
Nu ne mai permitem risipa nici dacă am vrea-o!
Dar, de aici și până la a strânge, din nou, cureaua, fără un țel propriu și doar de dragul de a ne “înregimenta european”, e cale lungă!
Altminteri, mai bine plecăm cu toții acasă și stingem, “din prima”, lumina!”, spune Grațiela Gavrilescu.