Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Grațiela Gavrilescu și primarul umanist al orașului Băicoi, Marius Constantin, acțiune de voluntariat alături de cei mici

Grațiela Gavrilescu, deputat PPU (social-liberal), alături de primarul umanist al orașului Băicoi, Marius Constantin, au participat la o acțiune de colectare a deșeurilor și le-au explicat celor mici de ce colectarea selectivă este importantă pentru mediu.

M-am întâlnit, din nou, la inițiativa prietenului meu, primarul Marius Constantin, cu cei mai tineri locuitori ai orașului Băicoi.
De data aceasta, la o acțiune de voluntariat, educativă, dedicată gestionării corecte a deșeurilor.
Sunt bucuroasă și mândră că Marius administrează orașul ca un adevarat gospodar și că îi consideră pe concitadinii săi ca fiind din propria lui familie, pe care și-o dorește sănatoasă, fericită, educată, prosperă și cu credință în Dumnezeu!
Pentru toate acestea Marius a lucrat, atent si tenace:
Așa se face că orașul Băicoi are unul dintre cele mai bune spitale, școli, în care copiilor și profesorilor nu le lipsește nimic, parcuri, străzi reabilitate, curățenie, biserici minunate, respectate și sprijinite, cu sârguință, de întreaga comunitate.
Am venit, aici, pentru acțiuni de voluntariat și în anii trecuti, inclusiv în calitate de ministru al Mediului.
Și nu pentru că, la Băicoi, am fi in situația Sectorului 1 al Capitalei, unde gunoiul zace la colț de stradă!
Nu!
Aici, salubritatea merge ceas!
Am vrut, însă, așa cum vreau și azi, să le dau un semnal, alături de primar și de elevii din Baicoi, prezenți, acelora dintre locuitori care încă nu au înțeles că, dacă nu depozităm deșeurile așa cum trebuie, dacă nu le selectăm în vederea reciclării, vom ajunge să nu mai avem locuri curate și frumoase în țara asta și nici resurse!
Ploile din acest an au adunat toată mizeria depozitată pe malurile apelor și au adus-o, din amonte în aval, până în Delta Dunării și în lacurile de acumulare!
Cred că pe toți ne-a înspăimântat “priveliștea” apocaliptică a peturilor plutitoare.
Cu înțelepciune, spirit civic și bun-simț, așa un dezastru va putea fi evitat.
Cum?
Inclusiv prin acțiuni de sensibilizare, de conștientizare, ca cea de azi, pentru care îl felicit pe primarul PPU(s-l) Marius Constantin și le multumesc sponsorilor!