Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

În atenția Domnului Marcel Ciolacu, Prim-ministru al României

Către,

GUVERNUL ROMÂNIEI

În atenția Domnului Marcel Ciolacu, Prim-ministru al României

Domnule Prim ministru,

Conducerea Partidul Umanist Social Liberal vă solicită să examinați oportunitatea demiterii din funcția de director al Agenției Naționale Antidrog (ANA) a doamnei Georgiana – Ramona DABIJA.

Conform propriului CV, Georgiana – Ramona DABIJA nu are experiență în domeniul în care activează, iar lipsa de profesionalism a acesteia se vede în slabele rezultate privind măsurilor de prevenție. În momentul de față avem cele mai mari rate de consum raportate, în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 de ani, iar în școlile și liceele din România, potrivit ultimului raport DIICOT, fenomenul pare scăpat de sub control.

Experiența doamnei Georgiana – Ramona DABIJA în cadrul serviciilor Evidența Populației, Protocol și Comunicare în care a activat nu are nicio legătură cu domeniul pe care îl conduce în prezent.

De asemenea, solicităm să fie adus la cunoștința opiniei publice, motivul pentru care salariul din declarația de avere a doamnei Georgiana – Ramona DABIJA, dar și al întregului colectiv al Agenției, format din 220 de polițiști, medici și terapeuți, este la secret.

Daniel Ionașcu,

Președintele Consiliului Național al PUSL