Europarlamentarul Maria Grapini merge la întâlniri cu cetățenii
Deși aflată în concediu, europarlamentarul Maria Grapini a decis să meargă în mai multe județe unde își prezintă cetățenilor raportul de activitate după primul an de mandat.
A început, cum era normal, cu județul Timiș, apoi la Arad, Sibiu, Alba și Hunedoara, urmând ca zilele viitoare să meargă la Brăila și Constanța.
„Cred că europarlamentarii trebuie să informeze cetățenii cu privire la activitatea desfășurată și trebuie să asculte problemele ridicate de cetățeni. Acum zece ani când am intrat în politică, am decis să fac politică pentru oameni, să țin cont de prioritățile comunităților și să lupt pentru respectarea criteriului valorii și pentru o justiție dreaptă.„, a declarat europarlamentarul.
În vizitele efectuate, Maria Grapini s-a întâlnit și cu colegii din Partidul Puterii Umaniste, unde a discutat despre importanța politicii umaniste și nevoia de a face politici publice dedicate oamenilor. Europarlamentarul Maria Grapini a criticat decizia guvernului de a nu acorda la rectificare bani pentru programul dedicat IMM-urilor prin schema de cofinanțare cunoscută sub numele de minimis.
„Guvernul trebuie să înțeleagă faptul că sunt mii de firme mici care au cheltuit și au început proiectul care a fost declarat câștigător. Inducerea în eroare de către guvern și nealocarea banilor poate duce la pierderi pentru firme și la dispariția de locuri de muncă„, a susținut Maria Grapini.