Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Mii de oameni au participat la Drumul Crucii din orașul Băicoi, împreună cu Marius Constantin și Grațiela Gavrilescu.

”Și în acest an, am participat, împreună cu locuitorii orașului Băicoi, la Procesiunea impresionantă a Drumului Crucii.

Este un traseu religios, menit, ca prin popasuri de rugăciune făcute în fața celor 14 Cruci ridicate și sfințite în anul 2021, să ne reamintească suferințele Domnului Iisus Hristos purtându-și Sfânta Cruce pe Dealul Golgotei.
Bisericile de aici, preoții, modul în care localnicii trăiesc, în care își educă copiii, sunt dovezi incontestabile că orașul Băicoi este un loc al credinței, ocrotit de Dumnezeu.
Prietenul meu, primarul umanist Marius Constantin, este el însuși un om extraordinar, dedicat comunității sale și recunoscător.
Iar acest traseu, gândit și amenajat prin grija lui, este un semn al recunoștinței sale și al respectului pe care îl poartă valorilor creștine.
Deja putem vorbi despre o tradiție.
O tradiție frumoasă, menită să ne apropie ca oameni și să ne țină mai aproape de Dumnezeu, în aceste vremuri complicate, în care e bine să ne apărăm principiile, identitatea și demnitatea.
Astăzi, sutele de pelerini, soborul de preoți impresionant, care a slujit alături de Părintele Protopop Mihăiță Stroe și Părintele Paroh Gheorghe Ștefănică, primarul Marius Constantin și consilierii prezenți au dat, pe Drumul Crucii, un semn bun pentru viitor!
Cu ocazia Sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, vă doresc tuturor să aveți parte de ocrotirea Mântuitorului și a Mamei Sale binecuvântate!”
Grațiela Gavrilescu
https://www.youtube.com/watch?v=IJ9iu_7_VOA