Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Oaspeți din Podenii Noi, la Parlament

Clara și Nicolae sunt doar doi dintre cei care au făcut parte din grupul venit de la Podenii Noi, pentru a vizita Parlamentul și pentru care le-a fost ghid deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.
„Am primit, la Parlament, oaspeți dragi, de la Podenii Noi.
Dintre cei 50 de vizitatori, cei mai entuziaști au fost micuții Clara și Nicolae, pe care îi îmbrățișez, și pe această cale!
Mi-a făcut mare plăcere să le dau tuturor detalii despre valorile materiale dar și despre rostul instituțional al acestui edificiu emblematic pentru Capitală, pentru România și pentru noi, românii care, direct sau indirect, am contribuit la ridicarea lui.
Și m-am bucurat că, în bunul nostru obicei, vizita dumnealor a continuat la Patriarhia Română și a fost urmată de cea la Mănăstirea Ghighiu, cu atât mai mult cu cât astăzi a fost Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică!
Le mulțumesc domnului primar Mihai Alionte și doamnei viceprimar Camelia Oproescu pentru prezență și pentru facilitarea acestei întâlniri!
Chiar mi-ați înseninat ziua!”