Partidul Umanist Social Liberal salută adoptarea de către Parlamentul European a rezoluției prin care se cere trimiterea Acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și țările din blocul Mercosur la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru o analiză juridică detaliată.
Această decizie, adoptată cu o majoritate strânsă de voturi, reflectă responsabilitatea democrațiilor europene de a asigura că orice acord cu un impact major asupra economiei, mediului și standardelor sociale este perfect compatibil cu tratatele UE și că respectă principiile fundamentale ale Uniunii Europene.
Partidul Umanist Social Liberal consideră că deciziile de o asemenea importanță necesită o evaluare atentă din perspectiva juridică, economică și socială, înainte de a fi puse în aplicare. Faptul că legislativul european a decis ca un astfel de pas să fie supus controlului juridic al Curții de Justiție contribuie la întărirea transparenței și încrederii în procesul decizional european.
Acordurile comerciale trebuie să protejeze drepturile lucrătorilor, standardele de mediu și condițiile de trai, respectiv să sprijine interesele economiilor naționale și ale regiunilor care pot fi afectate de schimbările de pe piețele globale. În acest sens, solicitarea unei clarificări juridice suplimentare reprezintă un pas responsabil.
Partidul Umanist Social Liberal continuă să susțină orice inițiativă care asigură protejarea intereselor cetățenilor și bunăstarea lor.
Biroul de presă
