Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Petru Mărginean: Viața politică, aparent tumultoasă, este încărcată de manifestări ale ipocrizie

Petru Mărginean, vicepreședinte al PPU (social-liberal), face o radiografie dură a politicii românești la nivel înalt, dominată de ipocrizie , de multe vorbe și puține fapte.

Redăm mai jos mesajul integral:

”Suntem pe cont propriu?!

Chiar dacă virusul este un inamic invizibil, nu trebuie privit ca un lucru înfricoșător. Nu trebuie să ne lăsăm pradă panicii și temerilor iraționale. În schimb, ceea ce ar trebui să ne facă să reflectăm, sunt comportamentele noastre individuale, sociale și politice, care pun în pericol mediul, natura și natura umană, viața.
Zilnic auzim de responsabilitate și solidaritate! De fapt, nu există, sau prea puțin există aceste caracteristici în societatea românească. Iar cauza o putem găsi la nivel înalt și îmbracă forma ipocriziei. Viața politică, aparent tumultoasă, este încărcată de manifestări ale ipocriziei. În aparență, vedem zilnic lupte politice între putere și opoziție, pentru ”binele poporului” dar, de fapt, trăim, zi de zi, într-o piesă de teatru ieftină și de prost gust. De treizeci de ani participăm la campanii electorale, aparent în favoarea unor grupuri de interese politice, în fapt primează interesele economice de grup.
Adevăratul dușman de astăzi este destabilizarea social și economică, adevăratul inamic este dat de pierderea locurilor de muncă, sărăcie, nedreptate, blocajele din învățământ. Toate acestea conduc spre o creștere a decalajului economic dintre oameni, ajuns deja la un nivel înspăimântător.
Vorbesc toți, dreapta și stânga deopotrivă, de diferențele majore dintre pensiile bazate pe contributivitate și pensiile ”cadou special”. În fapt, ce s-a făcut? Nimic.
Vorbesc toți de bătrânii României, care mor singuri, mor triști și dezamăgiți, într-o lume fără empatie. Ce fac politicienii pentru perii albi care se duc? Nimic.
Vorbesc toți de diferențe mari între salariul minim, mediu, a celor din domeniul privat, față de sistemul public. Ce s-a făcut pentru echilibrarea acestui paradox? Nimic. Chiar mai mult decât nimic. Pentru că această perioadă sinistră de conviețuire cu COVID 19, lasă în urmă pierderi colosale mediului privat. Și ce fac politicienii pentru mediul privat? Nimic.
Sunt ani buni de când politicienii vorbesc de organizarea și eficientizarea administrațiilor publice locale și centrale. Ce s-a făcut? Nimic. Mai mult decât nimic, au continuat să promoveze incompetența, nepotismele, sufocând organigramele cu salariați plătiți regește pentru același ”Nimic”. Avem 3181 de UAT-uri, consilii județene, prefecturi, deconcentrate.
Vorbesc toți de protecția mediului și oprirea tăierii ilegale a pădurilor! Ce s-a făcut? Nimic. Din nou, paradoxal, mai mult decât nimic, pentru că, am văzut, COVID 19 a netezit drumul hoților de păduri.
Vorbesc toți de reducerea taxelor și impozitelor. Ce s-a făcut? Nimic. Ce am obținut? O piață Horeca la pământ. O industrie ospitalieră lăsată în bătaia uraganului adus de COVID 19. Fără perspective. Hoteluri închise, pensiuni, restaurante, cafenele, baruri etc, peste toate s-a pus un lacăt uriaș. Și multe zeci de mii de oameni rămași fără loc de muncă și fără soluții.
Vorbesc toți de impunerea criteriilor de angajare pe bază de profesionalism în sistemul public. Ce s-a făcut? Nimic. De altfel, rezultatul îl simțim fiecare, pe pielea noastră, în viața de zi cu zi. Să nu ne mirăm că nu vom putea spera la decență, bunăstare, în viitor, dacă nu ne asumăm acum decizii dure, ferme dar juste!
În concluzie, cer oamenilor politici, ca înainte de a lua decizii fără substanță, fără un impact pozitiv în viața publică, în viața socială, să-și facă autoanaliza în oglindă. Pandemia aceasta ar trebui să ne scuture pe toți. Dar mai ales pe cei care au putere de decizie și au responsabilitatea de a administra viața oamenilor. Aleși și numiți deopotrivă, au obligația de a se îngriji ca românii să aibă o viață decentă. Iar pentru asta îi îndemn să caute Binele și să cultive calități care conduc spre binele celor mulți: Demnitate, Onoare și Curaj!”